Electrostimularea musculară. Beneficii și recomandări

Electrostimularea musculară. Beneficii și recomandări

Electrostimularea musculară poate fi o opțiune utilă în cazul în care se dorește îmbunătățirea performanței atletice, recuperarea musculaturii afectate de o leziune sau boală, precum și pentru tonifierea și sculptarea corpului.

Ce este electrostimularea musculară?

Mecanismul de electrostimulare musculară este una dintre metodele de fizioterapie care are ca scop restabilirea funcției mușchilor și a țesutului nervos. Electrostimularea musculară utilizează curenți siguri de impulsuri de diferite intensități și frecvențe.

Atunci când se vorbește despre electrostimulare musculară, se are ca scop întărirea și tonifierea mușchilor, dar fără a pune presiune pe articulații, rezultând într-o forță și rezistență musculară mai mare. Electrostimularea musculară folosește impulsuri electrice 100% sigure pentru a provoca contracția musculară, fără a simți nicio durere.

Cum funcționează electrostimularea?

Stimularea electrică funcționează prin imitarea modului natural prin care organismul își exersează mușchii. Electrozii fixați pe piele furnizează impulsuri care fac mușchii să se contracte. 

Așadar, stimularea electrică utilizează curenți pulsatori de frecvență și intensitate diferite, care sunt administrați corpului uman prin intermediul unor electrozi din aparat. Esența metodei constă în faptul că activitatea motorie regulată indusă de curentul electric reduce riscul de atrofie musculară, deoarece „nutriția” și excreția produselor metabolice sunt restabilite, iar fibrele musculare „lucrează”.

Datorită acestui ritm, curentul nu irită pielea de sub electrozi, iar epiderma nu este afectată. Atunci când curentul electric este aplicat mușchilor sau nervilor, bioactivitatea acestora este alterată. Impulsurile determină contracția fibrelor musculare, ceea ce le întărește și le pune în acțiune. În cazul în care un mușchi este suprasolicitat, electrostimularea este un bun mod de a elibera această tensiune.

Unde se pun electrozii la electrostimulare? Aceștia se pun pe diferite zone ale spatelui, membrelor sau abdomenului. Stimulați, mușchii se vor contracta și se vor tonifia, însă, se va obține efectul dorit dacă îl folosiți cu regularitate. 

Care sunt beneficiile electrostimulării musculare?

Are această electrostimulare beneficii? Bineînțeles!

Electroterapia este în primul rând un remediu pentru durerile de spate. Aceasta poate fi folosită cu ușurință și în confortul casei tale, în orice moment ales de tine. Aceasta ajută la detensionarea musculaturii, sporind totodată și circulația sangvină și oxigenând tesutul. Electrostimularea ajută la ameliorarea durerilor cauzate de artrită și reumatism. Are efecte uimitoare și în cazul entorselor, durerilor cervicale sau chiar lombare. Trebuie menționat însă faptul că în cazul acestor afecțiuni se folosesc anumite programe speciale de electrostimulare, iar aceste programe se găsesc pe aparatele Compex, care au la baza tehnologie elvețiană.

aparat electrostimulare Compex

Electrostimularea musculară poate fi utilizată pentru a ajuta și la îmbunătățirea forței și masei musculare, precum și pentru a ajuta la recuperarea și reabilitarea musculaturii afectate de o leziune sau boală, de exemplu în cazul unei hipotrofii musculare după operația de ligament încrucișat rupt. 

Electrostimularea musculară mai poate fi utilizată și în scopuri estetice pentru a ajuta la tonifierea și sculptarea corpului. Prin stimularea mușchilor, are loc reducerea grăsimii corporale și la creșterea masei musculare, ceea ce poate duce la o mai bună definire a formelor și a siluetei. Prin electrostimulare se mai obține și arderea mai rapidă a grăsimilor. 

În cazul în care, pe lângă fortifierea musculaturii, se dorește și scăderea în greutate, recomandăm ca electrostimulare,  să fie însoțită și de un regim alimentar sănătos și de practicarea exercițiilor fizice zilnic. Doar așa se poate obține remodelare corporală prin electrostimulare musculară. Practic, electrostimularea va grăbi procesul de obținere a rezultatelor dorite, datorită faptului că atunci când o folosiți, se activează cu peste 25% mai multe fibre musculare decât într-un antrenament normal, în plus favorizeaza circulația si hranănește mușchiul cu sânge.

aparat electrostimulare compex remodelare corporala

Electrostimularea poate fi de asemenea utilizată  și de sportivii de performanță sau iubitorii de sport, ajutându-i să se refacă și să se recupereze mai rapid, totodată îi ajută la ameliorarea contracturilor musculare și îmbunătățirea circulației sanguine locale, toate acestea ajutând la îmbunătățirea performanței atletice.

Contraindicații electrostimulare musculară

Electrostimularea nu este utilizată ca monoterapie și reprezintă o măsură complementară de reabilitare.

Există câteva contraindicații de electrostimulare a mușchilor, și anume:

  • perioada acută de leziuni ischemice ale țesutului cerebral, ale inimii (accident vascular cerebral, infarct miocardic)
  • neoplasme maligne
  • boli grave ale sistemului cardiovascular
  • stări febrile, inclusiv sepsis
  • boli de piele
  • epilepsie
  • Sarcina (contraidindicat de folosit doar pe abdomen, pe alte zone musculare, spate, picioare, programele anti durere sau de drenaj al gambelor, pot chiar ajuta la ameliorarea durerilor)

Vrei să beneficiezi de avantajele electrostimulării musculare? O poți face cu un aparat de electroterapie, chiar la tine acasă!

Scris pe 2023-03-03 0 43865

Scrie un comentariuScrie un raspuns

Arhiva blog

Ultimele comentarii

Nu exista comentarii

Cauta in blog

Anterior
Urmator

Nici un produs

Urmeaza a se stabili Livrare
0,00 lei Total

Platește